Johan Fostier

Comunicat de presă

“The Guitar Lab”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, se alătură pe perioada vacanţei de vară prestigioasei Academii „ICon Arts Transilvania 2022”, avîndu-l ca invitat, în perioada 23-31 iulie, pe chitaristul belgian Johan Fostier. Câştigător în 2001 al celebrului concurs „Guitar Foundation of America”, Johan Fostier este unul dintre numele importante ale chitarei contemporane, un muzician rafinat, a cărui forță expresivă stă sub deviza „sunetul este oglinda sufletului”. Acesta se va alătura chitaristului Costin Soare la Biertan, pentru o săptămână de cursuri de masterclass, concerte (la Mediaş şi Sibiu), o conferinţă, în ambianţa unică creată de una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania, parte a patrimoniului UNESCO.

Organizatorii oferă 2 burse totale (3000 de RON) şi 2 parţiale (1500 RON) elevilor şi studenţilor talentaţi din ţară, dornici să se perfecţioneze cu doi maeştri ai instrumentului, să participe la concerte şi să descopere oportunităţi de dezvoltare a carierei muzicale. Înscrierile se fac pe site-ul www.guitarlab.ro , unde cei interesați sunt invitați să trimită un CV și un link către un video de 3-5 minute cu o selecție din 1-2 lucrări relevante din repertoriul chitaristic. Linkul de mai sus este exclusiv pentru burse, cei interesaţi să participe fără să aplice pentru bursă se vor înscrie pe  www.iconarts.ro, unde au toate detaliile necesare.

Proiectul Kitharalogos mai cuprinde două concursuri, unul internaţional, „The Guitar Lab International Competition – Discovering Romanian Contemporary Music”, dedicat chitariştilor născuţi după 1.01.1992, cu finala în octombrie, la Bucureşti, iar celălalt, un eveniment de tradiţie organizat sub egida UNMB, Concursul de compoziţie „Ştefan Niculescu”, dedicat studenţilor compozitori, care anul acesta are ca temă ansamblul flaut-chitară.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm accesaţi: www.iconarts.ro,  www.guitarlab.ro , www.facebook.com/kitharalogos , https://www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/  .

Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos

Parteneri principali: ICon Arts Transilvania 2022, UCIMR (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România), Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

Cu sprijinul: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez; Institutul Italian de Cultură.

Parteneri media: Observator Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Agerpres, IQads, BookHub.ro, Liternet.ro, AgenţiadeCarte.ro, Cimro.ro.

Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

„Sunetul este oglinda sufletului”

Johan Fostier este unul dintre cei mai importanţi chitarişti clasici contemporani, muzician a cărui artă interpretativă este apreciată pe întreg mapamondul. Acesta susține concerte ca solist și muzician de cameră (Take Four Guitar Quartet, Almaviva Duo, Estrellitas Duo), fiind solist al celor mai cunoscute concerte pentru chitară; turneele sale l-au purtat prin Rusia, Statele Unite, Canada, Chile, Brazilia, Mexic, Columbia, Argentina, Germania, Franța, Belgia, Italia, Elveția, Olanda, Spania, Portugalia, Maroc, Estonia, Albania, Afganistan.

Interpretarea sa se remarcă printr-un discurs muzical puternic și generos, susținut, în primul rând, de relația corp-instrument, mereu în căutarea armoniei și a libertății, iar în al doilea rând, de abordarea angajată, lirică și foarte colorată, în care predomină dragostea profundă pentru melos.  De altfel, îi place să acompanieze soprane și mezzosoprane, în timp ce pregătirea sa vocală îl face să se alăture cvintetului vocal Wappa Tonic.

Tehnica sa solidă, profund legată de muzică, i-a permis să câștige mai multe concursuri internaționale prestigioase (printre care Guitar Foundation of America în 2001, Mottola, De Bonis, Tromp Muziek etc.).

Lingvist de formație universitară, pasionat de cuvinte, a colaborat cu mai mulți comedianți, cântăreți și regizori, ceea ce i-a diversificat și îmbogățit percepția asupra scenei.

Purtat și transformat de studiile sale la Bruxelles (dirijorul Guy van Waas), Paris (maestrul Alberto Ponce, Ecole Normale) și în Elveția (Joaquim Freire, Susane Mebes, idolii săi chitaristici), și-a perfecționat arta în cadrul cursurilor de măiestrie ale lui Nigel North și Eduardo Isaac.

Predă în cadrul programelor de licență și masterat din Tilburg (Fontys Hogeschool voor Kunsten AMPA) și este invitat în întreaga lume pentru a susține cursuri de măiestrie.

Scroll to Top