Andrea de Vitis
Comunicat de presă
“The Guitar Lab”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, debutează în perioada 6-10 aprilie cu vizita la Bucureşti a unuia dintre cei mai apreciaţi şi titraţi chitarişti italieni, Andrea de Vitis. Muzician care impresionează prin forţa expresivă, dublată de o cunoaştere apropiată de perfecţiune a resurselor tehnice ale instrumentului, de Vitis revine la Bucureşti în cadrul laboratorului de creaţie interpretativă, componistică şi muzicologică care va cuprinde:
– cursuri intensive pentru 6 dintre cei mai buni tineri chitarişti români sub 26 de ani, selecţionaţi în urma unui apel naţional (6-8 aprilie);
– conferinţa cu tema „Homenaje pour le tombeau de Debussy” de Manuel de Falla, urmată de o discuţie liberă cu publicul prezent (9 aprilie);
– un concert extraordinar, care se va desfăşura pe 10 aprilie, ora 19:30, în Sala de concerte „George Enescu” a UNMB, în deschiderea căruia vor cînta 2 cursanţi aleşi de maestrul italian.
Tinerii chitarişti români se pot înscrie pe site-ul www.guitarlab.ro, iar cei 6 interpreţi selecţionaţi vor aprofunda timp de 3 zile repertoriul ales; proiectul urmăreşte unul dintre obiectivele fundamentale ale asociaţiei, şi anume sprijinirea şi dezvoltarea carierei tinerilor instrumentişti prin interacţiunea cu maeştri ai instrumentului de pe întreg mapamondul.
Proiectul Kitharalogos mai cuprinde două concursuri, unul internaţional, „The Guitar Lab International Competition – Discovering Romanian Contemporary Music”, dedicat chitariştilor născuţi după 1.01.1992, cu finala în octombrie, la Bucureşti, iar celălalt, un eveniment de tradiţie organizat sub egida UNMB, Concursul de compoziţie „Ştefan Niculescu”, dedicat studenţilor compozitori, care anul acesta are ca temă ansamblul flaut-chitară.
Accesul la toate evenimentele proiectului este liber; pentru concertele de la UNMB, este necesară rezervarea printr-un email la: kitharalogos@gmail.com. Mai multe detalii pe: www.guitarlab.ro , https://www.facebook.com/TheGuitarLab.Kitharalogos/ ,
www.facebook.com/kitharalogos .
Concertele vor putea fi urmărite şi online, pe pagina de youtube a asociaţiei:
https://www.youtube.com/c/AsociatiaCulturalaKitharalogos .
Organizator: Asociaţia Culturală Kitharalogos
Parteneri principali: Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, UCIMR (Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România), ICon Arts Transilvania 2022.
Cu sprijinul: Hora S.A., Reghin, Fabrica de Instrumente Muzicale; Savvy Finance; Tecnoservice Equipment SRL; Savarez; Institutul Italian de Cultură.
Parteneri media: Observator Cultural, Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, Radio Trinitas, Agerpres, IQads, BookHub.ro, Liternet.ro, AgenţiadeCarte.ro, Cimro.ro.
Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
„Andrea De Vitis este unul dintre acei interpreți care cuceresc publicul și juriul prin fineţea modului său de a cânta, prin controlul extraordinar al dinamicii și al agogicii și prin claritatea cu care își afirmă gândirea, punând în valoare în același timp gândirea autorului.” (Il Fronimo, 2016).
Andrea De Vitis (Roma, 1985) s-a impus ca unul dintre cei mai interesanți şi inspiraţi chitariști ai generației sale. A absolvit cu note maxime Conservatorul „Morlacchi” (Perugia, Italia) la clasa lui Leonardo De Angelis. Și-a continuat studiile la „Academia de chitară Segovia” (Pordenone, Italia) cu Paolo Pegoraro și Adriano Del Sal; a participat la cursuri de măiestrie cu Oscar Ghiglia, Carlo Marchione, Arturo Tallini, Pavel Steidl, Frédéric Zigante, printre alții.
În ultimii ani, a câștigat peste 40 de premii la numeroase concursuri internaționale. Printre cele mai importante se numără: premiul I la Guitar Masters 2016 din Wroclaw, Certamen Internacional „Julian Arcas” de Almerìa, Forum Gitarre Wien, Iserlohn Guitar Competition, Budapest Guitar Competition, Mercatali Guitar Competition, Kutna Hora Competition, Gargnano International Competition, Mottola International Competition; premiul II la Guitar Foundation of America din Denver, Concursul Internațional „Pittaluga” din Alessandria (premiul I neatribuit) și Concursul Internațional „Frauchi” din Moscova (premiul I neatribuit).
Ca o recunoaștere a meritelor sale artistice, în 2013 a primit „Golden Guitar Award” pentru cel mai bun chitarist debutant al anului, la cea de-a 18-a ediție a Convenției Internaționale de Chitară „Pittaluga”, care a avut loc la Alessandria.
Andrea De Vitis a concertat în săli prestigioase din întreaga lume (SUA, Rusia, China, Spania, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia), iar recitalurile sale au fost aclamate de public și de presă. Cântă în mod regulat cu orchestre precum Aukso Kameralna (Polonia), Anima Musicae (Ungaria), Orchestra classica di Alessandria (Italia), Capella State Orchestra (Rusia).
Albumul său de debut „Colloquio cu Andrés Segovia”, lansat de casa de discuri DotGuitar în martie 2015, s-a bucurat de un mare succes de critică și de public, primind premiul „Golden guitar award for the best CD of the year” la cea de-a 22-a ediție a Convenției Internaționale de Chitară „Pittaluga”.
Este invitat frecvent să predea cursuri de măiestrie în cadrul unor festivaluri de prestigiu (Conservatorium Maastricht, Academia din Poznan, Hochschule fur Musik Stuttgart, Academia Regală de Muzică din Copenhaga, Festivalul de chitară din Budapesta, Festivalul de chitară din Kutna Hora). Andrea De Vitis este artist sponsorizat de D’Addario din anul 2015.